Pentru ca omul să înțeleagă mai bine mesajul Creatorului, Dumnezeu a folosit adesea în limbajul și mesajul adresat acestuia, elemente simbolice, pilde accesibile gândirii noastre. Atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament (prin învățătura lui Isus Hristos), găsim pe paginile Scripturii astfel de imagini sugestive.

Una din pildele frumos zugrăvite în Vechiul Testament este pilda viei Domnului, profețită de proorocul Isaia în capitolul 5 al cărții sale. Și fiindcă suntem în plin sezon al culegerii strugurilor, este un moment prielnic să poposim la această pildă, să privim de data aceasta cu alți ochi frumusețea viei. Textul biblic descrie astfel: „Preaiubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curăţit de pietre, şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. „Acum, deci, zice Domnul-locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.” (Isa.5:1-6). În acest text, via simbolizează poporul Domnului, Israel, pe care Domnul l-a scos din Egipt și l-a dus într-o țară binecuvântată. Israel era o viță aleasă și Domnul a încheiat legământ cu el, punându-l deoparte dintre toate popoarele. El a avut parte de curățire, de ungere și binecuvântare, iar țara în care a fost așezat era asemenea unui pământ mănos, săpat și îngrășat din care pietrele (popoarele străine) au fost date la o parte. Asemenea viei în care a fost zidit un turn și a fost săpat un teasc, Israel a primit făgăduințe mari, și avea să aibă în mijlocul Său sursa vieții, izvorul de apă vie și protecția unui Străjer care să îl păzească. Domnul și-a făcut partea față de Israel și, asemenea unui tată, aștepta ascultare din partea poporului Său preaiubit, trăgea nădejde că va aduce roade bune. Strugurii sălbatici simbolizează faptele firești, păcătoase, pe care Israel le-a săvârșit, asemenea popoarelor păgâne. Neascultarea lor a adus pedeapsa. Smulgerea gardului ce permite invazia animalelor în vie, surparea zidului de protecție, se regăsesc în istoria poporului Israel prin invazia popoarelor străine, prin îndepărtarea protecției pe care Domnul le-o oferise. În capitolul 10 al cărții Isaia, Asiria este numită nuiaua Domnului pe care a folosit-o pentru a pedepsi pe Israel („vai de asirian-nuiaua mâniei Mele…l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat…să-l calce în picioare”), iar Imperiul Babilonian ca o unealtă de război prin care Domnul a trimis pedeapsa (Ier.51:20). Pe de altă parte, având în vedere partea spirituală a poporului, găsim elemente sugestive în ultima parte a versetului. O vie sănătoasă, productivă, necesită curățare periodică și un pământ gras, săpat regulat și udat. Curățirea spirituală era legată atunci de ritualul jertfelor aduse la Templu, iar acest lucru a fost oprit odată ce poporul a fost dus în robie. Legea a rămas în umbră pentru vremea aceea, astfel că pământul a devenit tare și uscat. Păcatul s-a înmulțit și mai mult, astfel că via Domnului a fost năpădită de spini și mărăcini.

Dacă privim în Noul Testament regăsim simbolul viei în învățătura Domnului Isus. El le explica ucenicilor astfel: „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard” (In.15:1-6). Asemenea cuvântului scris în Isaia, și aici regăsim principiul curățirii și al rodirii. Noi, creștinii, suntem mlădițele care își obțin viața și seva din viță. Condiția enunțată aici este aceea a rodirii, fără de care mlădița este tăiată și aruncată în foc de către vier. Iar această roadă o putem aduce doar dacă rămânem în Viță, în Hristos. Dacă El nu ar curăța via, aceasta nu ar mai aduce rod. Viticultorii cunosc acest principiu. Pentru ca seva necesară rodului să hrănească fructul, trebuie eliminate părțile uscate sau cele nefolositoare. Mâna Olarului știe cât să apese lutul pentru a-i da forma, mâna grădinarului știe ce și cât să taie. Aceasta este lucrarea pe care noi uneori nu o înțelegem, prin care Domnul prelucrează ființele noastre ca să aducem mai mult rod.

Privind spre finalul acestor vremuri, parcă aud ecoul acestor cuvinte rostite de către Domnul nostru la sfârșitul veacului, înaintea Diavolului și a tuturor martorilor: Via mea, care este a mea, o păstrez eu! (Cântarea Cântărilor 8:12).

Alexandra Remețan, Muntele Sionului Baia Mare

Comments

Author

Total Page Visits: 96 - Today Page Visits: 1