TOATE ÎI MERGEAU BINE – MAI PUȚIN NEVASTA STĂPÂNULUI SĂU

“Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”(Geneza 39:9 b)
————————————-

Ce faci când toate îți merg bine și tot ce are stăpânul este pe mâna ta?
Iosif este vândut de frații lui și ajunge rob în Egipt. Chiar și acolo, “Domnul a fost cu Iosif, aşa că TOATE II MERGEAU BINE, ori de ce se apuca.”Stăpânul lui i-a încredinţat TOT CE AVEA, mai puțin nevasta lui.
Examenul lui Iosif era legat de ceea CE AVEA el: “Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip.”, dar știa clar că NU AVEA VOIE “să o aibă” pe nevasta stăpânului său.
Femeia aceasta de multe ori îl ademenea și îi spunea: “culcă-te cu mine”. De obicei în Biblie relațiile intime sunt exprimate eufemistic: “a intrat la ea”, sau “n-a cunoscut-o”, sau “a adus-o în cortul lui” etc. Dar aici sunt reproduse cuvintele unei femei de felul acesta, care erau în mod intenționat provocatoare și explicite pentru un bărbat. Femeia știa ce vrea.
Iosif o refuză, ajunge în temniță, dar chiar și în temniță Iosif primește totul pe mână “Şi Domnul îi dădea izbîndă în TOT CE FĂCEA.”
Secretul lui Iosif il găsim în cuvintele cu care o refuză pe nevasta stăpânului său:”El (stăpânul) nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, în afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”.
Deci Iosif se raporta la Dumnezeu, nu la oameni.Atenție mare!
El îl avea pe Dumnezeu ca stăpân absolut și îi era clar că nu poate să “o aibă” pe nevasta stăpânului și “să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.” (Evrei 11:25)
Iosif a fost înțelept, s-a stăpânit față de nevasta stăpânului, și nu “a avut-o”, în ciuda insistențelor ei continue.Pentru că Iosif L-a respectat pe Domnul, Domnul l-a binecuvântat pe Iosif.
Oare ce s-ar fi întâmplat dacă Iosif nu s-ar fi stăpânit și ar fi “avut-o” pe soția stăpânului său?
Într-o lume a curviei, a imoralității și a păcatelor sexuale celor mai abjecte, Dumnezeu ne cere să fim nici mai mult nici mai puțin decât sfinți!Fugi, fugi, fugi!
Și atunci vom “avea” Cerul!Doamne ajută-ne!
————————————-

Comments

Author

Total Page Visits: 50 - Today Page Visits: 1