SUNT BOGAT ȘI NU DUC LIPSĂ DE NIMIC

“Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic’ şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”

(Apocalipsa 3:17)

Cuvintele de mai sus le adresează Domnul unei Biserici. 

Ce diferență de abordare! 
Din punct de vedere uman, omul poate să spună: 
“Sunt bogat, prin puterile mele, 
m-am îmbogățit, prin puterile mele 
și nu duc lipsă de nimic, datorită eforturilor mele sau datorită genialității mele sau muncii mele.

Însă din punctul de vedere al lui Dumnezeu toate acestea ar putea să constituie ceea ce scrie în Apocalipsa: 
“eşti ticălos, 
nenorocit, 
sărac, 
orb 
şi gol”.

Sunt două perspective complet diferite: 
1. cum mă văd eu
2. cum mă vede Dumnezeu.

Dumnezeu să ne dea înțelepciune să ne vedem prin ochii Lui, să ne vedem așa cum ne vede El. 
Să ne vedem inima, 
gândurile, 
mintea, 
interiorul, 
acțiunile 
și motivațiile 
așa cum le vede Dumnezeu, nu așa cum le vedem noi, cum ni se pare nouă că ar fi bune și cum credem noi că ar da bine.


Ci să le vedem din punctul de vedere al lui Dumnezeu, astfel încât la sfârșit Domnul să ne spună: 
“Bine, rob bun și credincios, care ai fost credincios și ți-ai trăit viața după voia Mea”. 

Dumnezeu să ne ajute.


Comments

Author

Total Page Visits: 93 - Today Page Visits: 1