”Sara Ștefana – Cununa prințesei” (lansare de carte)

Născută într-o familie credincioasă, Sara Pop a urmat pe Domnul până la capătul vieții. Relația ei strânsă cu Domnul și credința ei n-a putut trece neobservată de familie, prieteni și colegi de școală. Pasiunea Sarei pentru lucrarea Domnului este sursă de inspirație și încurajare și astăzi la câțiva ani de la plecarea ei la Domnul. Sara a demonstrat că un copil al lui Dumnezeu poate fi între premianți la școală și bursieri la facultate. Dragostea Sarei pentru Domnul nu a scăzut odată cu mersul la școală sau facultate. Familia mărturisește că adesea era cea care lua inițiativa în ce privește rugăciunea și slujirea. Jurnalul ei stă de asemenea mărturie a faptului că era pregătită să plece la Cel ce l-a iubit.

Viața Sarei a determinat-o pe sora ei să publice cartea despre ea. Cei care vor citi pot să găsească o sursă de inspirație în viața cu Domnul și pregătirea pentru viața veșnică. Toți vom pleca de pe Pământ, dar vom fi pregătiți să ne întâlnim cu Dumnezeu?

”Sara Ștefana, a fost o tânără creștină care a plecat la Domnul printr-un accident de tren iar modul în care a pregătit-o Domnul cât și detaliile care au adus mângâiere familiei au fost atât de perfecte încât nu putem tăcea cu privire la măreția lui Dumnezeu din această lucrare. Am relatat mărturia ei în câteva biserici la finalul predicilor iar astăzi mă bucur că sora ei a decis să publice o carte despre umblarea cu Dumnezeu a Sarei. Vă recomand din toată inima să o citiți. Poate fi comandată aici: Sara Ștefana – Cununa prințesei”, spune Cristi Boariu, păstor în cadrul Bisericii ”Muntele Sionului” Deva.

”Această carte spune despre prietena mea, colega mea și sora mea! Am lăsat unele experiențe în această carte prin care am simțit că Domnul lucra prin ea!”, declară Ada Ciurdaș.

Cartea se poate cumpăra de pe librăria Gramma.ro

Larisa Oros vorbește despre cartea ce îi poartă semnătura.
Comments
Total Page Visits: 236 - Today Page Visits: 1