SĂ NE NUMĂRĂM BINE ZILELE

“Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!”

(Psalmi 90:12)

Ce legătură este între înțelepciunea inimii și aritmetica zilelor?
De ce căpătăm o inimă ințeleaptă dacă ne numărăm bine zilele?

În toată această agitație a lumii în care trăim, în tot acest vacarm, în toată această goană continuă, Dumnezeu spune să ne numărăm BINE zilele. Ce înseamnă acest lucru? 

Când numărăm ceva, avem nevoie de un început și de un sfârșit.
Ca să putem să ne numărăm bine zilele înseamnă că zilele noastre au, cu siguranță, un început, dar vor avea și un sfârșit. Este clar că vor avea și un sfârșit. Și Dumnezeu știe acest lucru. Și spune că dacă ne numărăm bine zilele și ținem cont de faptul că zilele noastre se vor termina, căpătăm o inimă înțeleaptă.

Este interesant că nu spune despre minte înțeleaptă, ci despre inima înțeleaptă. De multe ori, atunci când se referă la relația noastră cu Dumnezeu, Biblia folosește noțiunea de inimă, nu de minte. Acolo stau sentimentele, emoțiile, lucrurile care țin de intimitatea omului.

Așadar, atunci când ne numărăm bine zilele, știm de unde venim, știm încotro mergem, știm că ni se vor sfârși zilele. Atunci vom deveni înțelepți. Frica de Domnul este începutul înțelepciunii. 

Inima înțeleaptă este atunci când ne încadrăm corect și bine în timp și spațiu, și știm că nu suntem nemuritori pe acest pământ, și știm că am fost creați pentru dincolo, nu pentru lumea aceasta.

Dumnezeu să ne ajute să trăim ca și cetățeni ai Cerului încă de pe acest pământ. Suntem pe acest pământ, dar suntem cetățeni ai Cerului. 

Dumnezeu să ne ajute.  


Comments

Author

Total Page Visits: 64 - Today Page Visits: 1