5E31B43D-CA0C-4F0F-9DE6-7FA639779899

ROAGĂ-TE PENTRU O PERSPECTIVĂ SPIRITUALĂ

„Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele” (Proverbele 20:5) Cei ce-l cunoșteau pe Simon Petru știau că era un om impulsiv și tentat să „dea cu bâta-n baltă”. Dar Domnul Isus a văzut altceva la Simon; de aceea i-a schimbat numele în Petru, ceea ce însemna că el era o piatră potrivită pentru o temelie. Oare îți poți imagina uimirea de pe fețele ucenicilor când Isus i-a zis (Matei 16:18): „tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”? Dar Petru a devenit într-adevăr un stâlp, un lider respectat și un fondator al bisericii. Și toate astea, datorită capacității și disponibilității Domnului Hristos de a privi dincolo de suprafață și de a vedea ce se află înăuntru. Faptul că suntem creați după chipul lui Dumnezeu ne dă un potențial imens, însă uneori e nevoie ca „un om cu pricepere” să recunoască acest fapt și să-l pună în valoare. Prea mulți dintre noi vedem numai ce se află la suprafață. Așa că ne grăbim să etichetăm pe cineva ca fiind arogant, iute la mânie, slab etc. Însă când ai o perspectivă spirituală, vezi dincolo de toate acestea, vezi speranțele și fricile din spatele comportamentului unei persoane. Noi nu avem nevoie de critici autodeclarați, ci avem nevoie de: 1) Părinți care se roagă pentru copiii lor, care văd dincolo de slăbiciunile lor și care scot la iveală unicitatea lor; 2) Soți și soții care caută comorile ascunse în partenerii lor; 3) Oameni de afaceri care își tratează angajații cu respect și care știu să combine responsabilitățile lor cu talentele lor. 4) Credincioși care îi iartă pe creștinii imaturi, și care trudesc și lucrează să-i ajute pe aceștia să se dezvolte. 5) Câștigători de suflete care îi văd pe cei pierduți prin ochii Domnului Isus, și care sunt conștienți de ceea ce poate face puterea Sa transformatoare. Așadar, roagă-te pentru a avea o perspectivă spirituală asupra lucrurilor!

sursa: Fundatia SEER

Doresti o pagina web? Contacteaza-neFă o bucurie copilului tău

Cumpără sau închiriază gonflabile pentru jocuri în aer liber sau interior

Cuvântul lui Dumnezeu pentru Astăzi
Comments

Author

Total Page Visits: 75 - Today Page Visits: 1