PSALMUL 139 – prima parte

Psalmi 139
(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) 

1. Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,
2  ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.

3  Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.

4  Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.

5  Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.

6  O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.

7  Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?

8  Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
9  Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
10  şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.


11  Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi, şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
12  Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul ca lumina.


Comments

Author

Total Page Visits: 82 - Today Page Visits: 1