E278F721-3141-4C4B-A845-D8EA9181FF2D

LOCUL UNDE VREA DUMNEZEU SĂ FII

„Domnul Dumnezeu a sădit o grădină… şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.” (Geneza 2:8) Mai întâi, Dumnezeu a creat grădina, apoi a creat bărbatul și femeia și le-a dat-o în grijă. Așadar Dumnezeu creează întâi contextul potrivit, și apoi te cheamă „să lucrezi”. Tu trebuie să înțelegi un lucru: Vei avea izbândă atunci când vei fi acolo unde dorește Dumnezeu să fii. Ai experimentat vreodată durerea unei dislocări articulare? E cruntă. La fel este și încercarea de „a-ți face propria voie”, în loc să faci voia lui Dumnezeu. Poți adopta calea grea sau calea simplă; Dumnezeu îți dă șansa să alegi, iar în cele din urmă vei înainta sau te vei scufunda. Iona este un bun exemplu în acest sens – el s-a hotărât să nu meargă la Ninive și să predice (cum îi poruncise Domnul), deoarece nu-i plăceau oamenii care locuiau acolo. De fapt, avertizarea și salvarea oamenilor din Ninive era ultimul lucru pe care și-l dorea, așa că s-a hotărât să fugă de misiunea încredințată de Dumnezeu. Și chiar a fugit… dar a nimerit în plină furtună, a provocat multă suferință și pagubă celor aflați în corabie, și apoi a ajuns în adâncul mării – înainte de-a ajunge, în cele din urmă, acolo unde dorea Dumnezeu să meargă. Învață de la Iona; nu-i repeta greșeala stupidă și încăpățânarea prostească, și inutilă. Dumnezeu i-a zis lui Adam „să crească și să se înmulțească” (Geneza 1:28). Apoi i-a zis că trebuie „să lucreze.” Când ajungi la locul potrivit, nu te aștepta ca misiunea ta să fie ușoară sau să ai succes peste noapte. Clericul și autorul american Philips Brooks s-a rugat: „Doamne, nu îți cerem poveri mai ușoare, ci spinări mai puternice.” Când apostolul Pavel s-a rugat lui Dumnezeu să-l scape, a primit următorul răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Când te afli în locul potrivit, și împlinești voia lui Dumnezeu, vei prospera – în condiții în care alții s-ar prăbuși! – pentru că ți se va da harul de a face față situației!

sursa: Fundatia SEER

Doresti o pagina web? Contacteaza-neFă o bucurie copilului tău

Cumpără sau închiriază gonflabile pentru jocuri în aer liber sau interior

Cuvântul lui Dumnezeu pentru Astăzi
Comments

Author

Total Page Visits: 50 - Today Page Visits: 1