59B96D61-7ADF-4F82-AD10-8C4137B90528

EXERCIȚIUL FIZIC - 30 martie 2021

„Deprinderea trupească este de puţin folos” (1 Timotei 4:8) Pe măsură ce avansăm în vârstă și ajungem la patruzeci, cincizeci ori șaizeci de ani, avem tendința să devenim tot mai sedentari, și să facem glume pe acest subiect; de exemplu: o femeie și-a luat angajamentul de-a nu mai transpira. O alta a spus că singurul motiv pentru care ar accepta să facă jogging ar fi dac-ar fi obligată să arate mai bine la propria-i înmormântare. Un șofer și-a lipit următorul abțibild pe mașină: „Mă îndrept spre cincizeci și asta înseamnă destul exercițiu fizic.” Dar, de-ajuns cu gluma! Biblia ne spune că: „deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.” Înseamnă însă asta oare că nu este important să te îngrijești de trupul tău? Nu, ci înseamnă că trebuie să păstrezi un echilibru! Ce rost ar avea să te străduiești ca să-ți dezvolți virtuțile unui sfânt, dacă mori înainte de vreme cu arterele blocate? Tu spui: „Dar nu-mi place să alerg și să ridic greutăți!” Atunci primește următoarea veste bună: În urma unor studii medicale recente, s-a descoperit că o persoană care alocă patruzeci și cinci de minute pe zi făcând treburi casnice, cum ar fi tunsul gazonului, va fi mai longevivă decât cei care sunt inactivi. Ar fi chiar extraordinar dacă ai merge la piață pe jos sau cu bicicleta. Dacă nu reușești să-ți întreții mașina, nu ai niciun drept să dai vina pe fabricant. Și dacă nu reușești să-ți întreții trupul, care este templul Duhului Sfânt, nu ai niciun drept să dai vina pe Dumnezeu. Tu spui: „Dar eu cred în vindecare divină!” Și Dumnezeu promite lucrul acesta în Cuvântul Său (vezi Iacov 5:14-15). Însă El se așteaptă să-ți folosești credința – dar și înțelepciunea. Așadar, lasă telecomanda din mână, ridică-te de pe canapea și apucă-te de curățenie sau de plimbare sau de reparații. Nu numai locuința, ci și trupul tău vor arăta mai bine, și chiar e posibil să trăiești mai mult!
Doresti o pagina web? Contacteaza-neFă o bucurie copilului tău

Cumpără sau închiriază gonflabile pentru jocuri în aer liber sau interior

Cuvântul lui Dumnezeu pentru Astăzi
Comments

Author

Total Page Visits: 20 - Today Page Visits: 1