EȘTI PUS LA ÎNCERCARE

„Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce” (1 Petru 4:12) Apostolul Petru ne sfătuiește: „Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi” (1 Petru 4:12-13). În varianta „The Message” a Bibliei, pe care a realizat-o Eugene Peterson, cuvintele apostolului Petru sună așa: „Prieteni, când viața devine grea, să nu trageți concluzia pripită că Dumnezeu nu e la cârmă. Ci bucurați-vă că puteți experimenta ce a experimentat Hristos. E un proces de rafinare spirituală, iar gloria vă așteaptă după colț.” Vremurile de încercare par „ciudate”, dar ele sunt normale și necesare! Doar așa crești în har. Numai așa Dumnezeu te echipează și te pregătește ca să faci lucruri mari în Împărăția Sa. Dumnezeu nu ne face să suferim, dar mai mult ca sigur El ne supune la teste. Și încercările Sale ne măsoară, ne aduc la lumină, ne întăresc credința, ne curăță și ne fac să creștem spiritual. Apostolul Pavel scria corintenilor: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:15-17). Dacă ai putea vedea binecuvântarea care te așteaptă de partea cealaltă a încercării de foc, ți-ai anula priveghiul compătimirii, și ai face deja pregătirile pentru celebrarea biruinței! Mă rog azi să vezi lumina de la capătul tunelului!
Comments

Author

Total Page Visits: 61 - Today Page Visits: 1