8F276DB6-04F7-4A6B-ABDB-9782D4D36B65

DUMNEZEU ȘI BANII (2) - 4 martie 2021

„Având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8) Astăzi începem prin a afirma din nou: Ceea ce crezi despre Dumnezeu și despre bani va determina cât, cum și pentru ce Îl crezi. Dacă motivul pentru care dorești să ai mai mult este acela de a fi „în rând cu lumea”, sau ca să te lauzi cu ce ai, nu te aștepta ca Dumnezeu să-ți binecuvânteze planurile. Biblia spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6). Smerenia spune: „Doamne, tot ce am este un dar de la Tine. Și tot ce voi avea nevoie vreodată vine de la Tine!” Înainte să Îi ceri lui Dumnezeu mai mulți bani, trebuie să te asiguri că motivația ta lăuntrică este corectă. Și când știi lucrul acesta, te poți baza inclusiv pe următoarele versete: „Cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.” „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:6-11). Cui dă Dumnezeu sămânța? Semănătorilor, nu culegătorilor. Când înmulțește Dumnezeu sămânța? Atunci când o semeni pentru a împlini planul Său!

sursa: Fundatia SEER

Doresti o pagina web? Contacteaza-neFă o bucurie copilului tău

Cumpără sau închiriază gonflabile pentru jocuri în aer liber sau interior

Cuvântul lui Dumnezeu pentru Astăzi
Comments

Author

Total Page Visits: 82 - Today Page Visits: 1