532457D0-E2D6-4A2B-AD0A-5D587F474F99

DUMNEZEU DOREȘTE SĂ DEVII MAI RĂBDĂTOR

„Necazul aduce răbdare…” (Romani 5:3) Cu cât îmbătrânim, cu atât mai multă răbdare ar trebui să avem, chiar dacă avem mai puțin timp. De ce? Datorită perspectivei! Problemele noastre nu s-au schimbat, însă perspectiva noastră – da! Am trăit suficient de mult ca să putem spune „Și asta va trece” sau „Harul Său îmi e de-ajuns!” În loc să ne plângem (ceea ce nu face decât să agraveze problema și să ne fure bucuria, cum i s-a întâmplat lui Iosif), noi privim în urmă la experiențele din care am crezut că nu vom scăpa niciodată și spunem: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: Dumnezeu dorește să devii mai răbdător! Răbdarea este unul dintre cele nouă roduri ale Duhului Sfânt menționate în epistola lui Pavel către Galateni, capitolul 5. Dar este un rod care crește foarte încet și care se dezvoltă cel mai bine în solul necazurilor și al încercărilor. Unii dintre noi sunt la fel ca acea doamnă care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare și dă-mi-o acum!” Ne pare rău, dar asta este o rugăciune la care Dumnezeu nu va răspunde. Iacov ne învață: „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4). Dacă stai să te gândești, răbdarea înseamnă să te încrezi în Dumnezeu pentru lucruri precum „de ce”, și „când”… Astăzi, când privești în urmă la unele dintre lucrurile pe care ți le-ai dorit atât de mult și spre care te-ai fi năpustit – îți dai seama că Dumnezeu a tras hățurile și te-a împiedicat să intri în necazuri mari? Nerăbdarea este una dintre caracteristicile dominante ale copiilor; este o dovadă de imaturitate, inclusiv spirituală. Deci, fii răbdător!

sursa: Fundatia SEER

Doresti o pagina web? Contacteaza-neFă o bucurie copilului tău

Cumpără sau închiriază gonflabile pentru jocuri în aer liber sau interior

Cuvântul lui Dumnezeu pentru Astăzi
Comments

Author

Total Page Visits: 73 - Today Page Visits: 1