De drag și dor

Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, (2 Corinteni 5:1-2)

Vorbesc mânat de drag și dor

După Divinul și Preasfântul Mire

Și-aștept să-L văd călcând pe nori

În fruntea oștilor cu in subțire.

De drag și dor am încetat

Să oglindesc privirii, cenușiu, Pământul

Și rob îndrăgostirii, cu gândul însetat

Eu mintea o adap sorbind Cuvântul.

Sunt multe răni și lovituri din plin

Care sporesc prin pribegie suferința,

Dar când înghiți aici atât pelin

În suflet arde și mai aprigă dorința.

Experiențe triste scăldate-n lacrimi multe

Învață pe creștin a lumii lepădare,

Iar inima deprinde spre ceruri să se uite

Și pe Cristos Isus să Îl iubim mai tare.

De drag și dor se plimbă conștiința

Între hotarul crucii, când Domnul S-a jertfit

Și plină de nădejde și-a ancorat credința

Spre ziua veșniciei când fi-voi înnoit.

Ce mult aș vrea să pot cumva

Topi-ntr-o clipă timpul de-așteptare;

Cu rod înveșmântat să ies în fața Ta,

Dorul apus, iar eu căzându-Ți la picioare.

De drag și dor mai lupt și rabd,

Căci ziua întâlnirii de Tine e aleasă

Ținut doar de nădejdea că dup-al morții prag

Trecut în veșnicie, voi fi sosit Acasă.

Daniel Chereji

Comments

Author

Total Page Visits: 221 - Today Page Visits: 1