CETĂȚENI AI UNEI LUMI NOI

“Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”

(Romani 11:36)

Dumnezeu a creat copacii, după soiul lor, și se pot înmulți, au sămânță în ei.
A creat animalele și omul, care la fel, se pot reproduce.
Dumnezeu a creat flora și fauna, a creat tot ceea ce vedem, tot ceea ce există.

Prin Cuvântul Lui și la porunca Lui au apărut toate acestea. 
Nu au apărut la întâmplare, 
nu suntem un rezultat al evoluției, 
nu ne tragem din evoluție oarbă, din accidente genetice sau din raze cosmice care au iradiat și au lovit o “supă primordială” așa cum am fost învățați și cum, din nenorocire, mai suntem învățați, ci ne tragem din Dumnezeu, din Cristos !

El ne-a creat !

Tot ceea ce vedem a fost creat de mâna lui Dumnezeu. 
Există în spatele tuturor acestora un arhitect, un Creator inteligent, înțelept, un design inteligent.

Nu poți să spui că telefonul pe care îl ții în mână sau laptop-ul la care te uiți acum au apărut așa aiurea, la întâmplare, fără un creator, fără o minte creatoare în spate, fără o inteligență creatoare.
La fel natura, copacii, floriile, iarba, tot ceea ce vedem, animalele, omul.

Absolut totul – stelele, galaxiile, soarele – toate au fost create de Dumnezeu și se învârt matematic, cu o precizie matematică, fiecare la locul lui, în rândul lui și în zona în care Dumnezeu le-a desemnat și le-a pus pe fiecare.

Dar a apărut în lume căderea în păcat, datorită alegerii protopărinților noștri – primii oameni – Adam și Eva. Însă Dumnezeu ne-a oferit răscumpararea prin Domnul Isus Cristos, ca să putem fi CETĂȚENI AI UNEI LUMI NOI.


Comments

Author

Total Page Visits: 120 - Today Page Visits: 3