ATACURILE DIAVOLULUI (1)

„Am voit… să venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana.” (1 Tesaloniceni 2:18)

     Apostolul le scria dragilor lui tesaloniceni: „odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana.” Să reținem cuvintele „odată și chiar de două ori.” Când ai o misiune de la Dumnezeu, Satan te va ataca în mod repetat și va încerca să te împiedice s-o împlinești. Să remarcăm și să învățăm trei lucruri astăzi: 1) Atacurile sale dau dovadă că el crede că ești capabil să-ți atingi scopul. De aceea când ești căzut, el dorește să rămâi acolo. El știe că dacă te ridici iarăși, vei fi mai puternic și mai eficient ca niciodată. 2) El va ataca și va încerca mereu să oprească nașterea a ceva semnificativ în viața ta; poate fi o lucrare, cum a fost cu Domnul Isus când a fost ispitit în pustie. Poate fi nașterea „copilului destinului” tău, cum a fost nașterea lui Moise, care a dus la uciderea nou-născuților, băieți, din Egipt. 3) Satan îi poate folosi pe cei care îți sunt cei mai apropiați ca pe o ușă spre inima ta. Domnul Isus ne-a avertizat: „omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.”(Matei 10:36). Așadar, ce ar trebui să faci tu? Să te rogi pentru ei. Mijlocirea ta este deseori singura acoperire pe care o au, așa că, roagă-te zilnic lui Dumnezeu pentru har și milă de sus peste ei. Și mai presus de toate, nu uita niciodată că atitudinea ta este mai importantă decât împotrivirea pe care o experimentezi. Atacurile trec, dar atitudinea ta, dacă e acră și demoralizatoare, poate da lăstari de amărăciune care vor otrăvi fiecare zi a viitorului tău (vezi Evrei 12:15). Influența ta în Împărăția lui Dumnezeu determină intensitatea atacului pe care îl lansează dușmanul împotriva ta. Așa că, nu demobiliza – continuă-ți curajos slujirea!

Comments
Total Page Visits: 87 - Today Page Visits: 1